Pagina de start

ADHD, sau tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate, este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată de un model persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate care interferează cu funcționarea sau dezvoltarea. Este frecvent identificată în copilărie și continuă adesea la vârsta adultă, afectând diverse aspecte ale vieții de zi cu zi a unui individ, inclusiv realizările academice, performanța profesională și relațiile interpersonale.

Simptomele ADHD sunt clasificate în două grupe: neatenție și hiperactivitate-impulsivitate. Neatenția se poate manifesta prin dificultăți de menținere a atenției, incapacitatea de a duce la bun sfârșit sarcinile, dificultăți de organizare a sarcinilor și faptul că este ușor de distras. Hiperactivitatea-impulsivitatea se poate manifesta prin agitație excesivă, părăsirea scaunului în situații în care se așteaptă să rămână pe scaun, vorbire excesivă sau dificultăți în așteptarea propriului rând.

ADHD este diagnosticat prin intermediul unei evaluări cuprinzătoare care include evaluări clinice, interviuri și rapoarte ale observatorilor. Clinicienii folosesc de obicei criteriile de diagnosticare din Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM-5), luând în considerare numărul, persistența și impactul simptomelor asupra funcționării individului.

Cauza exactă a ADHD nu este cunoscută. Cu toate acestea, cercetările sugerează că este influențată de o combinație de factori genetici, neurobiologici și de mediu. Studiile genetice indică o puternică componentă ereditară, în timp ce studiile de neuroimagistică au identificat diferențe în structura și funcția creierului la persoanele cu ADHD.

ADHD este în mod obișnuit tratat folosind o abordare multimodală care poate include terapii comportamentale, psihoeducație, medicație și intervenții școlare. Medicamentele stimulante, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele, sunt adesea eficiente în gestionarea simptomelor.

ADHD este clasificat în trei tipuri: Prezentare predominant neatentă, Prezentare predominant hiperactivă-impulsivă și Prezentare combinată. Aceste clasificări se bazează pe simptomatologia predominantă manifestată de individ.

ADHD poate avea un impact asupra învățării prin dificultăți de atenție, organizare, gestionare a timpului și funcționare executivă. Elevii cu ADHD se pot lupta cu finalizarea temelor, cu respectarea instrucțiunilor și cu susținerea efortului și persistența în sarcinile de învățare.

Da, ADHD poate persista până la vârsta adultă. ADHD la adulți se poate manifesta în mod diferit, cu simptome precum neliniște, dificultăți în gestionarea responsabilităților și provocări în menținerea relațiilor și a performanțelor profesionale.

Problema supradiagnosticării ADHD este un subiect de dezbatere în cadrul comunităților științifice și clinice. Variabilitatea practicilor de diagnosticare, creșterea gradului de conștientizare și factorii societali pot contribui la variațiile în ratele de diagnosticare.

Prognosticul pentru persoanele cu ADHD variază și este influențat de diverși factori, inclusiv severitatea simptomelor, afecțiunile comorbide și disponibilitatea și eficacitatea intervențiilor și a sprijinului. Cu un management adecvat, multe persoane cu ADHD duc o viață de succes și împlinită.